Despre
Msc – Daniela Mathe
Sunt Nutriționist – Dietetician, format la Umfst Tg.Mures, Master în Nutriție Clinică și Comunitară
Cea mai mare parte a vieții mele având sănătate și stare de bine, nu am acordat o atenție deosebită stilului de viață și felului de a mă hrăni. Dar, după anul 2016, indiferent de ce și cât mâncam kilogramele se acumulau și începeam să resimt diverse probleme de sănătate. Am descoperit că organismul meu era în stare continuă de stres și inflamație, eram la limita manifestării unor boli cronice. Eram condamnată să apelez la proceduri medicale radicale. Chiar dacă nu am văzut ca soluție a problemelor schimbarea stilului de viață, curiozitatea m-a împins să studiez și să aflu mai multe despre diferite alimente și influența lor asupra organismului. Am început să fac schimbările despre care învățam, și așa am ajuns să descopăr și să înțeleg detalii fascinante despre reacția organismului la combustibilul care îl asiguram – hrana de zi cu zi.
Victor Mathe
De când mă știu am fost preocupat să aflu cât mai multe lucruri despre mine și despre lumea în care trăiesc, de aceea am experimentat permanent activități diverse, am fost profesor, formator, antreprenor, coordonator proiecte de promovarea a sănătății, coach personal și spiritual, realizator TV și terapeut holistic.
Absolvirea unor cursuri de Theta Healing, Chi Kung, Thai Chi, Reiki etc precum și a cursurilor de formator, de consilier de dezvoltare personală și spirituală, sunt dovada preocupării permanente în dezvoltarea mea personală și spirituală .
Practic Reiki din 2008, sunt inițiat ca Maestru în Usui Reiki Ryoho din 2010, iar în anii ce au urmat am fost inițiat ca si Maestru în sistemele: Karuna Reiki, Holy Fire Karuna Reiki, Seichim, ș.a.
Terapia holistică este un proces complex, este mai mult decât o relaţie terapeut – client, este un proces de colaborare, de empatie între două fiinţe umane, de aceea eu consider foarte important, să precizez de la bun început clientului, faptul că, el nu este un pacient și că în procesul de terapie/consiliere suntem parteneri iar obținerea de bune rezultate depinde în egală măsură de amândoi.
„Mai presus de eul nostru fizic, mai presus de gândurile și emoțiile noastre, se află, în noi, un tărâm al potențialului pur: din acest loc TOTUL -și orice-ESTE POSIBIL. Chiar și MIRACOLE.
ÎN SPECIAL MIRACOLE.”
Deepak Chopra